"Cu nici un chip nu te voi lasa"

In 1988 un cutremur de 8.2 a redus Armenia la ruine, omorind peste 30.000 de oameni in mai putin de 4 minute. In mijlocul acestei devastari uriase si a haosului creat, un sot si-a lasat sotia acasa, casa lor fiind inca in picioare si a alergat la scoala unde ar fi trebuit sa fie fiul sau, doar ca sa descopere cladirea scolii in totalitate la pamint… ca o scovarda. Dupa trauma primului soc, si-a amintit promisiunea pe care i-o facuse cindva fiului lui… ”nu conteaza ce se intimpla, am sa iti vin in ajutor, oricind, oriunde.” Si lacrimi incepura sa-i curga siroaie pe obraji. Si ingrozit se uita la gramada de caramizi si moloz ce fusese cindva scoala fiului lui; peisajul parea absolut fara nici o speranta, dar promisiunea facuta fiului sau il convinse ca trebuie sa incerce ceva, orice… La inceput s-a concentrat sa-si aminteasca cam unde ar fi clasa fiului sau, acolo unde il ducea in fiecare dimineata. Si-a amintit ca este undeva intr-un colt in partea dreapta a cladirii; asa ca alerga acolo si incepu sa traga cu miinile de caramizi si de moloz . In timp ce sapa si scotocea printre ruine, alti parinti indurerati au venit si au inceput sa strige si sa plinga …”fiul meu”, sau “fiica mea”…Alti parinti au incercat sa-l scoata de acolo cu vorbe bune…”este prea tirziu”…”toti sint morti, nu are nici un rost”…”du-te omule acasa”…”trebuie sa intelegi, asta-i realitatea, si nu putem face nimic”,”o sa-ti faci numai rau, nu se mai poate face nimic”… Pentru toti parintii insa, a avut un singur raspuns… ”Aveti de gind sa ma ajutati, sau nu?”. Si a continuat sa caute mai departe printre darimaturi, bucatica cu bucatica”. Seful departamentului de pompieri, veni si el sa-l scoata de acolo dintre darimaturi pe motiv ca o sa fie explozii si foc si nu este indicat sa umble singur printre resturile de cladiri. “Du-te acasa, o sa avem noi grija sa facem tot ce se poate face”. La care iubitorul tata raspundea exact ca inainte… ”Aveti de gind sa ma ajutati, sau nu?” Politia si-a facut si ea treaba si i-au spus ca este prea distrus si ca pune viata altora in pericol si sa se duca acasa…la care din nou a raspuns in acelasi mod… ”Aveti de gind sa ma ajutati, sau nu?” Dar nimeni nu se gindea sa il ajute. Curajos insa continua sa caute printre molozuri pentruca isi spunea ca trebuie sa stie pentru el insusi…”ce s-a intimplat cu baiatul lui, daca este viu sau mort.”. A lucrat singur 8 ore, apoi 12 ore… apoi 24 ore…si a ajuns la 36 ore… si inca a continuat …Dupa a 38 ora a tras de un bloc mai mare si a auzit vocea fiului sau…A strigat atunci cu toata puterea ce i-a mai ramas: ”Armand”…si a auzit raspunsul venind inapoi… ”Tati?! Sunt eu, tati. Le-am spus la ceilalti copii sa nu fie ingrijorati Le-am spus ca daca tu esti in viata, tu ai sa ma salvezi si daca tu ma salvezi pe mine si ei o sa fie salvati, ca tu mi-ai promis mie ca orice s-ar intimpla tu o sa ma cauti si o sa imi vii in ajutor, oricind si oriunde,si eu nu am uitat, si tu ai venit tati… tu ai venit!!!” “Cum este acolo unde esti tu?” a mai intrebat tatal ingrijorat?. “Sintem 14 aici din 33 citi eram , tati. Ne este foame si sete si ne este tare frica si…sintem asa de fericiti ca ne-ai gasit…Cind a cazut scoala a ramas un colt ca un triunghi unde ne-am refugiat.” “Vino baiatul meu”…i-a mai zis tatal. “Nu tati…lasa sa iasa ceilalti copii prima data, ca eu stiu ca tu ma scoti pe mine la urma asa cum mi-ai promis…orice s-ar intimpla…si oricind am nevoie de ajutor.!!! ……………………… M-am gindit ca aceasta poveste adevarata este atit de potrivita pentru noi. Dumnezeu ne-a iubit atit de mult ca l-a trimis pe Fiul Sau sa vina in chip de om, pe pamintul nostru plin de pacat , ca sa ne aduca salvarea. Din dragoste pentru noi Domnul Isus a venit in lumea noastra urata…si acum ne cauta printre murdariile si darimaturile acestui Babilon modern…ne cauta ca ne iubeste si ne-a promis …”cu nici un chip nu te voi parasi…nu te voi lasa”. Tot ce mai trebuie sa faci este sa-L strigi, sa te auda unde esti, ca sa te poata scoate afara… Striga-l astazi… si striga-l oridecate ori esti in nevoie… El iti va raspunde!

Ma iubesti cu adevarat?

M-am trezit intr-o dimineata devreme, ca sa admir rasaritul soarelui. Ah, frumusetea creatiei lui Dumnzeu nu poate fi redata in cuvinte! In timp ce priveam rasaritul soarelui I-am adus laude lui Dumnezeu, pentru frumusetea lucrarii Lui. Stand acolo am simtit prezenta Domnului alaturi de mine. El m-a intrebat: "Ma iubesti?" I-am raspuns: "Bineinteles ca Te iubesc, Doamne! Tu esti Domnul si Mantuitorul Meu!" Apoi m-a intrebat: "Daca ai fi handicapat fizic m-ai iubi si atunci?" Eram descumpanit. Mi-am privit mainile si picioarele si restul trupului si m-am intrebat oare cate lucruri n-as mai putea face daca as fi handicapat, lucruri pe care le socotesc normale. Si i-am raspuns: "Doamne, n-ar fi usor, dar totusi Te-as iubi!" Atunci Domnul mi-a spus: "Daca ai fi orb, ai iubi si atunci oare creatia Mea si M-ai iubi si pe Mine?" Cum as putea iubi ceva ce nu pot vedea? Dar, m-am gandit la toti oamenii orbi din lume si la faptul ca multi dintre ei Il iubesc pe Dumnezeu si creatia Lui. Si I-am raspuns: "Mi-e greu sa ma gandesc la asa ceva, dar totusi Te-as iubi!" Domnul m-a intrebat: "Dar, daca ai fi surd, ai asculta Cuvantul Meu?" Cum as putea asculta daca as fi surd? Atunci am inteles: ca sa asculti Cuvantul Lui Dumnezeu nu trebuie doar sa auzi cu urechile, ci trebuie sa asculti cu inima! Si I-am raspuns: "Doamne, n-ar fi usor, dar as asculta Cuvantul Tau!" Atunci, Domnul m-a intrebat: "Dar daca ai fi mut, ai lauda Numele Meu si atunci?" Cum L-as lauda fara glas? Am inteles din nou. Dumnezeu vrea sa-I cantam din inima si din suflet. Sunetele nu au mare importanta; si noi nu Il laudam pe Dumnezeu doar cu cantari, ci chiar si atunci cand suntem persecutati Ii aducem slava lui Dumnezeu prin recunostinta noastra. I-am raspuns: "Chiar daca nu as putea canta in cuvinte, tot as lauda Numele Tau!" Si Dumnezeu m-a intrebat: "Ma iubesti cu adevarat?" Cu curaj si cu convingere ferma I-am raspuns: "Da, Doamne! Te iubesc pentru ca Tu esti singurul Dumnezeu adevarat." Am crezut ca am raspuns bine, dar Domnul m-a intrebat: "Daca ma iubesti, de ce pacatuiesti?" Si I-am raspuns: "Doamne, sunt doar un om, nu sunt perfect!" Dar Domnul m-a interebat: "De ce in vremuri de pace si bunastare te indepartezi cel mai mult de Mine? De ce numai in vremuri de necaz te rogi din toata inima?" N-am putut da nici un raspuns, doar lacrimi. Domnul a continuat: "De ce canti numai la adunare? De ce ma cauti numai in ceasul de inchinare? De ce te rogi atat de egoist? De ce imi esti necredincios?" Si lacrimile au continuat sa-mi curga pe obraz. "De ce ti-e rusine de Mine? De ce nu raspandesti Veste Buna? De ce in vremuri de prigoana ceri ajutorul de la oameni si nu alergi la Mine? De ce cauti scuze atunci cand iti dau ocazia sa slujesti in Numele Meu?" Am incercat sa raspund, dar n-am gasit nici un raspuns. "Esti binecuvantat cu viata. Te-am creat sa n-o irosesti. Te-am binecuvantat cu talent ca sa Ma servesti, dar tu fugi de Mine. Ti-am revelat Cuvantul Meu, dar nu te adancesti in El. Ti-am vorbit, dar urechile ti-au fost inchise. Ti-am trimis slujitori ai Mei si tu ai stat nepasator cand ei erau respinsi. Ti-am auzit rugaciunile si Ti-am raspuns la toate! Dar, Ma iubesti tu cu adevarat?" N-am putut raspunde. Cum sa-I raspund? M-a coplesit rusinea! N-am nici o scuza! Cu inima zdrobita si lacrimi pe obraz am spus: "Doamne, iarta-ma! Nu sunt vrednic sa fiu copilul Tau!" Si Domnul mi-a raspuns: "Tu esti al Meu prin har si nu prin merit!" Am spus: "Doamne, oare vei continua sa ma iubesti? De ce ma ierti?" Domnul mi-a raspuns: "Te iubesc pentru ca te-am creat. Tu esti copilul Meu si Eu nu Te voi parasi nicioadata! Cand plangi, Mi-e mila de tine si plang cu tine! Cand strigi de bucurie, rad si Eu cu tine! Cand esti descurajat, Eu te incurajez! Cand cazi, Eu te ridic! Cand esti obosit, Eu te port pe brate! Eu voi fi cu tine pana la sfarsitul zilelor si te voi iubi intotdeauna!" Niciodata n-am plans cu atata amar. Cum am putut fi atat de nepasator. Cum am putut zdrobi atat de mult inima lui Dumnezu? Domnul mi-a intins bratele si am vazut urmele cuielor in palmele Sale. M-am inchinat la picioarele Domnului Isus Hristos, Mantuitorul meu si pentru prima oara m-am rugat cu adevarat! Amin! Sursa: http://www.evanghelic.ro

Nu a existat niciodată nimic?

Te-ai gândit vreodată la început? La ce anume? întrebi. La acel lucru care a apărut primul, sau care a existat în cel mai timpuriu moment din istorie. Ţi-ai stors vreodată creierii ca să te gândeşti la acest lucru? Stai puţin, zici, nu este oare posibil ca la început să nu fi existat nimic? Nu este cumva posibil să nu fi existat absolut nimic cu catralioane de ani în urmă? Cu siguranţă, aceasta este o teorie pe care trebuie să o luăm în considerare. Deci haideţi să o analizăm - mai întâi prin analogie. Să spunem că ai o încăpere mare, de mărimea unui teren de fotbal, care este închisă total. Nu are nici uşi, nici geamuri şi nici găuri în zid; este închisă ermetic. În încăpere nu este nimic, absolut nimic. Nicio singură paticulă de ceva. Nu este nici aer, nici praf, nici lumină deloc. Este o încăpere închisă ermetic, iar înăuntru este întuneric beznă. Ce se întâmplă apoi? Ei bine, să spunem că scopul tău este să creezi ceva - orice - în încăpere. Dar regula este următoarea: nu ai voie să foloseşti nimic din afara acelei încăperi. Deci ce faci? Ei bine, te gândeşti, ce-ar fi să creez o scânteie? Aceasta ar face lumină în încăpere, chiar şi numai pentru o clipă, şi ar însemna că am creat ceva. Da, dar tu eşti în afara încăperii. Aşa că acest lucru nu este posibil. Dar dacă aş putea să teleportez ceva înăuntrul încăperii ca în Star Trek? te întrebi. Din nou, acest lucru nu este permis, pentru că ar însemna să foloseşti lucruri din afara încăperii. Aici este dilema: trebuie să creezi ceva în interiorul încăperii folosind doar ceea ce se găseşte acolo. Iar în cazul nostru, în încăpere nu este nimic. Te gândeşti că, dacă aşteptăm suficient timp, poate va apărea o particulă minusculă de ceva în interiorul încăperii. Există trei probleme cu această teorie. Mai întâi, timpul în sine nu face nimic. Evenimentele au loc în timp, dar nu timpul este cel care face ca ele să aibă loc. De exemplu, dacă aştepţi 15 minute pentru ca să se coacă fursecurile, nu cele 15 minute de timp le-a copt, ci căldura din cuptor. Dacă le pui pe tejghea timp de 15 minute, nu se vor coace. În analogia noastră, avem o încăpere închisă ermetic, care nu are absolut nimic în ea. A aştepta 15 minute nu va schimba situaţia cu nimic. Dar dacă aşteptăm un timp de mai mulţi eoni? întrebi. Un eon reprezintă un mănunchi format din segmente de timp a câte 15 minute fiecare, toate puse împreună. Dacă ai aştepta timp de un eon cu fursecurile tale pe tejghea, le-ar coace acel eon? A doua problemă este aceasta: de ce ar „apărea” pur şi simplu ceva în încăperea goală? Ar trebui să existe un motiv pentru care să apară ceva. Dar în încăpere nu există absolut nimic. Deci care ar fi motivul pentru care lucrurile să nu rămână la fel? Nu există nimic înăuntrul încăperii care să determine apariţia a ceva (şi totuşi motivul trebuie să vină din interiorul încăperii). Vei zice: ce-ar fi să apară o particulă minusculă de ceva? N-ar avea aceasta şanse mai mari de a se materializa în interiorul încăperii decât ceva mai mare, precum o minge de fotbal? Aceasta ne duce la a treia problemă, şi anume mărimea. La fel ca şi timpul, mărimea este un concept abstract. Este relativ. Să presupunem că ai trei mingi de baseball, de diferite mărimi. Una are diametrul de 3 metri, alta de 1,5 metri, iar alta este de mărime normală. Care dintre ele are şanse mai mari de a se materiliza în interiorul încăperii? Mingea de mărime normală? Nu! Şansele ar fi egale pentru toate trei. Mărimea nu ar conta. Nu mărimea este problema. Problema este dacă orice minge de baseball de orice mărime ar apărea pur şi simplu în încăperea noastră goală şi închisă ermetic. Dacă nu crezi că cea mai mică minge de baseball poate apărea pur şi simplu în încăpere, indiferent de cât de mult timp ar trece, atunci trebuie să concluzionezi că aşa stau lucrurile şi cu un atom. Mărimea nu este o problemă. Posibilitatea ca o particulă mică să se materializeze fără nicio cauză nu este diferită de posibilitatea ca un frigider să se materializeze fără cauză. Acum să ducem analogia noastră mai departe, literalmente. Să luăm încăperea noastră mare şi întunecoasă şi să-i îndepărtăm pereţii. Să o extindem la infinit în toate direcţiile. Nu există nimic în afara încăperii, deoarece încăperea este tot ce există. Punct. Această încăpere infinită şi întunecoasă nu are nici lumină, nici praf, nicio particulă de orice fel, nici aer, niciun element, nicio moleculă. De fapt, o putem numi Nimicul absolut. Deci iată întrebarea: dacă cu catralioane de ani în urmă nu a existat absolut nimic, nu ar fi şi acum la fel? Ba da. Pentru că ceva - oricât de mic - nu ar putea veni din nimic. Şi astăzi tot nimic ar fi. Ce ne spune acest lucru? Că nu a existat niciodată un timp în care să nu fi fost absolut nimic. De ce? Pentru că, dacă niciodată n-ar fi existat absolut nimic, nici astăzi n-ar fi existat absolut nimic. Dacă niciodată nu a existat absolut nimic, nu ar fi nimic în afara lui, care să cauzeze existenţa a ceva. Din nou, dacă n-ar fi existat niciodată absolut nimic, acesta ar fi fost cazul şi astăzi. Cu toate acestea, ceva există. De fapt, multe lucruri există. Tu, de exemplu, eşti ceva ce există, şi încă ceva foarte important. Prin urmare, tu eşti dovada că nu a existat niciodată un timp în care să nu fi fost absolut nimic. Acum, dacă nu a existat niciodată un timp în care să nu fi fost absolut nimic, acest lucru înseamnă că a fost întotdeauna un timp când a existat cel puţin ceva. Ce a fost acel ceva? A fost un singur lucru sau mai multe? A fost un atom? O particulă? O moleculă? O minge de fotbal? O minge de baseball în schimbare? Un frigider? Nişte fursecuri?

Exista Dumnezeu?

Nu-i aşa că ţi-ar plăcea ca măcar o dată să vină cineva la tine şi să îţi arate clar dovezi ale existenţei lui Dumnezeu? Fără nici o forţare din partea nimănui. Fără afirmaţii de genul: „Trebuie să crezi şi gata.” Ei bine, iată, încerc aici să îţi ofer câteva motive care sugerează existenţa lui Dumnezeu. Dar mai înainte aş vrea să te gândeşti puţin... Dacă cineva respinge până şi posibilitatea existenţei lui Dumnezeu, atunci orice dovadă s-ar aduce, el o poate demonta, respingând-o printr-o explicaţie sau alta. Este ca atunci când cineva refuză din principiu să creadă că oamenii au ajuns pe Luna şi, oricâte informaţii ar primi, nu se va răzgândi. Fotografii ale astronauţilor în timp ce merg pe Lună, interviuri cu astronauţii, roci selenare... toate dovezile n-ar avea nici o valoare dacă persoana respectivă a ajuns deja la concluzia că oamenii nu pot ajunge pe Lună. Când vine vorba de posibilitatea existenţei lui Dumnezeu, Biblia spune că unii oameni au văzut suficiente dovezi, dar că aleg să înăbuşe adevărul despre Dumnezeu.1 Pe de altă parte, acelora care vor să ştie dacă există Dumnezeu, Dumnezeu Însuşi le spune: „Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi; dacă Mă veţi căuta cu tot dinadinsul, Mă voi lăsa găsit.”2 Înainte de a analiza datele referitoare la existenţa lui Dumnezeu, răspunde-ţi la întrebarea: „Dacă Dumnezeu chiar există, aş vrea să-L cunosc?” Iată apoi câteva motive care ne pun pe gânduri... 1. Există Dumnezeu? Complexitatea planetei noastre ne indică existenţa unui Creator care nu doar a creat universul în care trăim, ci îl şi menţine în viaţă astăzi. Ar putea fi date multe, poate nenumărate, exemple care reflectă „mâna” creatoare a lui Dumnezeu. Dar iată aici doar câteva: Planeta noastră... mărimea sa e perfectă. La suprafaţa Pământului există un strat subţire de gaze, în cea mai mare parte azot şi oxigen, strat care se înalţă doar cam 80 km deasupra suprafeţei planetei. Dacă Terra ar fi fost mai mică, ar fi fost imposibil să aibă atmosferă, cum este cazul planetei Mercur. Dacă ar fi fost mai mare, atmosfera sa ar conţine hidrogen liber, cum este pe Jupiter3]. Din câte se ştie, Terra este singura planetă a cărei atmosferă este alcătuită dintr-un amestec de gaze perfect pentru a susţine viaţa vegetală, animală şi umană. Terra se afla la distanţa perfectă de Soare. Gândeşte-te puţin la diferenţele de temperatură pe care le întâlnim aici; să zicem, în mare, de la -20 grade la +40 grade. Dacă Terra s-ar afla puţin mai departe de Soare, am îngheţa cu toţii. Dacă s-ar afla mai aproape de Soare, cât de puţin, am arde. Chiar şi o modificare neînsemnată a poziţiei Terrei faţă de Soare ar face imposibilă viaţa pe planeta noastră. Ei bine, Terra rămâne însă la această distanţă perfectă de Soare în timp ce se învârteşte în jurul Soarelui cu o viteză de aproape 100.000 de km/h. Totodată se roteşte şi în jurul propriei axe, făcând ca întreaga suprafaţă a planetei noastre să fie încălzită şi răcită cât este nevoie în fiecare zi. Şi Luna, satelitul nostru, are mărimea perfectă... şi se află la o distanţă perfectă faţă de Terra, cu atracţia sa gravitaţională. Luna creează fluxul şi alte mişcări importante ale oceanelor - astfel încat apele oceanice să nu stagneze - şi în acelaşi timp împiedică vastele oceane să inunde uscatul4. Apa... deşi incoloră, inodoră şi insipidă, totuşi nici o vietate nu poate supravieţui fără ea. Plantele, animalele şi oamenii sunt alcătuiţi în cea mai mare parte din apă (cam două treimi din trupul uman este apă). Vei vedea imediat de ce caracteristicile apei o fac să fie atât de propice vieţii: Are un punct de fierbere şi un punct de îngheţ neobişnuit de ridicate. Apa ne îngăduie să trăim într-un mediu cu schimbări de temperatură, menţinându-ne în acelaşi timp organismul la o temperatură constantă de 36,5 grade. Apa este un solvent universal. Aceasta proprietate a sa face ca mii de substanţe chimice, minerale şi nutritive să poată fi transportate în tot trupul nostru şi în cele mai mici vase de sânge5. În plus, apa este neutră din punct de vedere chimic. Fără să influenţeze componenţa substanţelor pe care le transportă, apa îngăduie ca medicamentele, alimentele şi mineralele să fie absorbite şi folosite de către organism. Apa are o tensiune superficială deosebită. Aşa se face că apa din plante poate să curgă în sus, învingând forţa gravitaţiei, transportând apa şi substanţele hrănitoare până în vârful celor mai înalţi copaci. Datorită faptului că apa îngheaţă de sus în jos şi pluteşte, peştii pot trăi chiar şi iarna. Cam 96% din apa Terrei se află în oceane. Dar aici pe Terra există un sistem care îndepărtează sarea din apa oceanică şi apoi o distribuie pe toată suprafaţa planetei. Prin procesul de evaporare, se înlătură sarea din apa oceanică şi se formează norii; aceştia sunt mişcaţi cu uşurinţă de către vânt, împrăştiind astfel apa pe deasupra Pământului, pentru hidratarea vegetaţiei, a animalelor şi a oamenilor. Acest sistem de furnizare a apei şi de purificare a ei, de reciclare şi refolosire, ajută la menţinerea vieţii pe planeta noastră6. 2. Există Dumnezeu? Complexitatea creierului uman indică existenţa unei inteligenţe superioare la originea sa. Creierul omenesc... procesează simultan un volum impresionant de informaţii. Creierul tău primeşte informaţii referitoare la toate culorile şi obiectele pe care le vezi, la temperatura din jurul tău, la presiunea cu care apasă picioarele pe podea, la sunetele din jurul tău, la cât de uscată îţi e gura, chiar şi cum apare acest articol pe ecran. Creierul înregistrează şi procesează toate emoţiile, gândurile şi amintirile. Totodată el urmăreşte continuu funcţiile trupului, cum ar fi ritmul în care respiri, mişcarea pleoapelor, senzaţia de foame şi mişcările muşchilor mâinilor. Creierul uman procesează peste un milion de mesaje pe secundă7. Creierul analizează importanţa tuturor acestor informaţii, sortându-le pe cele relativ lipsite de însemnătate. Această funcţie de filtrare îţi îngăduie să te concentrezi şi să acţionezi cu eficienţă. Şi crezi tu că acest creier care se ocupă de peste un milion de informaţii în fiecare secundă, evaluându-le în acelaşi timp importanţa şi îngăduindu-ţi apoi să acţionezi în funcţie de cele mai pertinente informaţii... crezi tu că acest creier a apărut, pur şi simplu, la întâmplare? Au apărut dintr-o dată acele cauze biologice care au dus la formarea în mod desăvârşit a ţesutului, a fluxului sanguin, a neuronilor, a întregii structuri cerebrale? Creierul funcţionează altfel decât celelalte organe. Se caracterizează prin inteligenţă, prin capacitatea de a raţiona, de a provoca sentimente, de a visa şi de a planifica, de a acţiona şi de a comunica cu ceilalţi oameni. Cum putem explica existenţa la întâmplare a creierului uman? 3. Există Dumnezeu? „Întâmplarea” sau „cauzele naturale” nu pot explica în mod credibil toate aceste lucruri extraordinare. Dacă nu credem că există Dumnezeu, atunci nu ne rămâne decât să credem alternativa: că tot ceea ce există în jurul nostru a apărut la întâmplare, din cauze naturale. Dacă cineva ar juca zaruri, ce şanse ar avea să dea doi de şase? Destul de mare, nu-i aşa?! Dar care ar fi probabilitatea ca pe nişte zaruri albe-albe să apară acele puncte negre? Ceea ce a încercat să dovedească Pasteur cu secole în urmă este confirmat acum de ştiinţă: viaţa nu poate apărea din ne-viaţă. Atunci de unde a apărut viaţa umană, animală şi vegetală? Şi încă ceva: „cauzele naturale” nu pot explica de ce există un volum atât de mare de informaţii foarte exacte în ADN-ul uman. Celui care respinge ipoteza existenţei lui Dumnezeu nu-i mai rămâne să creadă decât că tot ceea ce există a apărut la întâmplare - fără nici o cauză, fără nici un plan, pur şi simplu, la noroc. Dar este o ofensă pentru raţiune să vezi un plan foarte complex şi să consideri că a apărut la noroc. 4. Exista Dumnezeu? Pentru a putea afirma cu siguranţă că nu există Dumnezeu, trebuie să ignori complet pasiunea unui număr enorm de mare de persoane care sunt convinse că există Dumnezeu. Nu vreau să spun că un lucru este neapărat adevărat dacă un număr suficient de mare de oameni îl crede. În ştiinţă, de pildă, s-au descoperit despre univers adevăruri noi care au desfiinţat concluziile anterioare. Dar pe măsură ce ştiinţa a progresat, nici o nouă descoperire ştiinţifică nu a infirmat probabilitatea ca o minte inteligentă să fi conceput toate aceste lucruri. Ba chiar, cu cât se fac mai multe descoperiri despre viaţa umană şi despre univers, cu atât descoperim că acestea sunt mai complexe şi mai exact concepute. Noile dovezi nu numai că nu ne îndepărtează de Dumnezeu, ci indică cu şi mai mare precizie spre o sursă inteligentă care a creat totul. Oricum, dovezile obiective nu sunt totul. Mai este o chestiune mult mai vastă. De-a lungul istoriei miliarde de oameni de pe tot globul şi-au confirmat convingerile ferme despre existenţa lui Dumnezeu - concluzii la care au ajuns în urma unei relaţii personale, subiective, cu Dumnezeu. Şi în zilele noastre milioane de oameni pot relata amănunţit despre viaţa lor cu Dumnezeu. Ei ne-ar arăta răspunsurile primite la rugăciunile lor, modul clar şi minunat prin care Dumnezeu le-a împlinit nevoile şi i-a călăuzit în luarea unor decizii personale importante. Ne-ar putea descrie în detaliu nu numaipropriile convingeri, ci şi cum a acţionat Dumnezeu în viaţa lor. Mulţi oameni sunt siguri că există Dumnezeu, că este iubitor şi că li s-a dovedit credincios. Dacă încă eşti sceptic, poţi spune totuşi cu certitudine: „Eu am dreptate absolută, iar ei se înşală în ce-L priveşte pe Dumnezeu”? 5. Există Dumnezeu? Ştim că există fiindcă în mod constant caută să ne atragă la El. Pe vremuri nu credeam în existenţa lui Dumnezeu. Şi nu ştiu cum se face că, precum toţi ceilalţi atei, eram foarte deranjată de faptul că unii credeau totuşi în El. Ce se întâmplă cu ateii... de folosesc atât de mult timp, atenţie şi energie, căutând să combată ceva ce ei nici nu cred că există?! Ce ne determină să facem asta? Când eram atee, îmi închipuiam că o fac fiindcă îmi pasă de acei sărmani oameni naivi... că o fac pentru a-i ajuta să-şi dea seama că îşi pun nădejdea în ce nu trebuie. Ca să fiu sinceră, mai aveam încă un motiv. Când îi provocam la întrebări pe cei ce credeau în Dumnezeu, eram în adâncul meu curioasă să văd dacă mă pot convinge că au dreptate. Căutam să fac acest lucru în parte şi deoarece doream să mă eliberez de „enigma Dumnezeu”. Dacă le puteam dovedi în mod convingător că greşesc, atunci îmi puteam lua gândul de la subiectul acesta şi-mi puteam vedea de viaţa mea. Nu mi-am dat seama însă care era adevaratul motiv pentru care eram atât de măcinată de subiectul „Dumnezeu”... fiindcă Dumnezeu Insuşi îl aducea la lumină. Am ajuns să înţeleg însă că Dumnezeu vrea să fie cunoscut. Ne-a creat pentru ca să-L cunoaştem. Ne-a înconjurat cu dovezi ale existenţei Sale şi ne pune chiar sub ochi această chestiune a existenţei Sale. Parcă nu puteam să nu mă gândesc la posibilitatea existenţei lui Dumnezeu. De fapt, chiar în ziua când m-am hotărât să recunosc că Dumnezeu există, mi-am început rugăciunea astfel: „OK, ai câştigat!” Poate că motivul subtil pentru care ateii sunt deranjaţi de cei care cred în Dumnezeu este că Dumnezeu este Cel care nu îi lasă în pace. Nu sunt singura care a trecut prin aşa ceva. Filosoful Malcolm Muggeridge scria: „Aveam impresia că într-un fel sau altul, în îndelungile mele căutări, eu eram cel urmărit.” C. S. Lewis îşi amintea: „...noapte de noapte, ori de câte ori îmi luam gândul de la munca mea, chiar şi pentru o clipă, simţeam apropierea constantă, neostoită, a Aceluia pe care, îţi spun sincer, nu-mi doream să-L cunosc. În cele din urmă, am avut parte tocmai de acel lucru de care mă temusem îngrozitor. Am cedat şi am recunoscut că Dumnezeu este Dumnezeu, am îngenuncheat şi m-am rugat; cred că în clipa aceea nu exista în toată Anglia un păcătos întors la credinţă, care să fie mai nefericit şi mai reticent ca mine.” Dupa aceea Lewis a scris o carte intitulată „Surprised by Joy”, ca urmare a faptului că L-a cunoscut pe Dumnezeu. Nici eu nu aveam nici un fel de aşteptări... în afară de aceea de a fi cinstită şi de a recunoaşte pe drept existenţa lui Dumnezeu. Cu toate acestea, de-a lungul lunilor care au urmat momentului recunoaşterii lui Dumnezeu, am devenit tot mai uimită de dragostea Sa pentru mine. 6. Există Dumnezeu? Spre deosebire de celelalte revelaţii ale lui Dumnezeu, Isus Hristos este imaginea cea mai evidentă şi mai directă a lui Dumnezeu. De ce Isus? Analizează puţin toate religiile majore ale lumii şi vei vedea că Buddha, Mahomed, Confucius şi Moise s-au considerat toţi învăţători sau profeţi. Niciunul dintre ei nu a pretins vreodată ca ar fi egal cu Dumnezeu. Dar, în mod surprinzător, Iisus Hristos a susţinut că este egal cu Dumnezeu. Aceasta Îl deosebeşte pe Iisus de toţi ceilalţi. El a spus că Dumnezeu există şi chiar acum vă uitaţi la El. Când vorbea despre Tatăl Său din ceruri, nu vorbea despre cineva separat de El, ci despre cineva cu care era într-o unitate extrem de strânsă, necunoscută oamenilor. Iisus a spus că cine L-a văzut pe El L-a văzut pe Tatăl şi că cine crede în El crede în Tatăl. El a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”8 El a susţinut că are calităţi pe care le are doar Dumnezeu: de a le ierta păcatele oamenilor, de a-i elibera de obiceiurile păcătoase, de a le da o viaţă bogată şi viaţă veşnică în ceruri. Spre deosebire de alţi învăţători, care îi determinau pe oameni să se concentreze asupra cuvintelor lor, Iisus îi conduce pe oameni spre Sine. El n-a spus: „Urmaţi cuvintele Mele şi veţi găsi adevărul.” Ci: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”9 Ce probe a adus Iisus Hristos pentru a dovedi că este Dumnezeu? A făcut ceea ce oamenii nu pot face. A făcut minuni. A vindecat pe bolnavi... orbi, şchiopi, surzi; chiar a înviat şi doi oameni din morţi. A dovedit că are putere asupra lucrurilor... a înmulţit mâncarea într-atât încât au putut mânca pe săturate câteva mii de oameni. A făcut minuni şi în ce priveşte natura... a mers pe lac, a poruncit unei furtuni puternice să înceteze. Oamenii de pretutindeni mergeau după El fiindcă le îndeplinea nevoile şi făcea minuni. El a spus oamenilor că dacă nu vor să creadă ceea ce le spune, ar trebui să creadă în El măcar fiindcă văd minunile pe care le face.10 Iisus Hristos ne-a arătat că Dumnezeu este blând, plin de dragoste, conştient de egoismul şi de defectele noastre şi că totuşi... Îşi doreşte din suflet o relaţie cu noi. Hristos ne-a revelat că, deşi Dumnezeu consideră că suntem păcătoşi şi că merităm să fim pedepsiţi, totuşi dragostea Sa pentru noi a biruit, făcându-L să Se gândească la un alt plan pentru scăparea noastră. Dumnezeu însuşi a luat chip de om şi a primit în locul nostru pedeapsa pentru păcatele noastre. Ţi se pare ridicol sau absurd? Poate... dar cunosc mulţi taţi care, dacă ar fi posibil, ar face bucuroşi schimb de locuri cu copilul lor aflat pe patul de spital, din cauza cancerului. Biblia spune că motivul pentru care îl putem iubi pe Dumnezeu este că... El ne-a iubit mai întâi. Iisus a murit în locul nostru, pentru ca noi să putem fi iertaţi. Dintre toate religiile din lume, veţi vedea ca numai prin Iisus Dumnezeu le întinde o mână oamenilor, deschizându-le astfel calea unei relaţii personale cu El. Iisus ne arată dragostea lui Dumnezeu, care caută să ne împlinească nevoile şi să ne atragă la Sine. Datorită morţii şi învierii lui Iisus, astăzi ni se oferă o viaţă nouă. Putem primi iertarea de păcate, putem fi total acceptaţi şi iubiţi de către Dumnezeu. El spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!”11 Iată-L, aşadar, pe Dumnezeu în acţiune! Există Dumnezeu? De vrei să ştii răspunsul, caută să afli cât mai multe despre Iisus Hristos. Biblia ne spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”12 Deşi Ii stă în putere să ne oblige să credem în El, totuşi Dumnezeu nu o face. Dimpotrivă, El ne pune la dispoziţie suficiente dovezi ale existenţei Sale, pentru ca noi să alegem singuri să Ii răspundem. Distanţa perfectă a Terrei faţă de Soare, proprietăţile chimice deosebite ale apei, creierul uman, ADN-ul, numărul mare de oameni care confirmă faptul că Il cunosc pe Dumnezeu, dorinţa - care ne macină inima şi mintea - de a afla dacă există Dumnezeu, dorinţa lui Dumnezeu de a Se lăsa găsit prin Iisus Hristos. Dacă vrei să ştii mai multe despre Iisus şi despre motivele care te îndeamnă să crezi în El, te rog să citeşti „Dincolo de credinţa oarbă”. Dacă vrei să începi o relaţie cu Dumnezeu chiar acum, o poţi face. Trebuie să iei singur această hotărâre; nimeni nu te obligă s-o faci. Însă dacă vrei să fii iertat de către Dumnezeu, dacă vrei să ai o relaţie personală cu El, poţi începe chiar acum, rugându-L mai întâi să îţi ierte păcatele şi să vină în viaţa ta. Domnul Iisus a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”13 Dacă vrei să faci acest pas, dar nu eşti sigur ce anume să-I spui, iată aici o rugăciune după care te-ai putea lua: „Doamne Iisuse, Îţi mulţumesc că ai murit pentru păcatele mele. Tu-mi cunoşti viaţa şi ştii că am nevoie să fiu iertat de păcatele mele. Te rog chiar acum să mă ierţi şi să vii în viaţa mea. Vreau să Te cunosc cu adevărat. Vino, Te rog, în viaţa mea acum. Si Îţi mulţumesc că doreşti să ai o relaţie personală cu mine. Amin.” De acum Dumnezeu consideră relaţia Sa cu tine permanentă. Iisus a spus despre toţi aceia care cred în El: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”14 Având în vedere toate cele de mai sus, putem trage concluzia că există Dumnezeu, că este plin de dragoste şi că poate fi cunoscut în mod personal, de aproape. Dacă doreşti mai multe informaţii despre afirmaţiile lui Iisus referitoare la divinitatea Sa sau despre existenţa lui Dumnezeu sau dacă ai întrebări / nedumeriri / comentarii legate de acest subiect, te rog să-mi trimiţi un e-mail şi îţi voi răspunde cu mare plăcere. (1) Epistola către Romani 1:19-21 (2) Ieremia 29:13-14 (3) R.E.D. Clark, Creation, London, Tyndale Press, 1946, p. 20. (4) The Wonders of God's Creation, Moody institute of Science, Chicago, IL. (5) Ibid. (6) Ibid. (7) Ibid. (8) Evanghelia după Ioan 8:12 (9) Evanghelia după Ioan 14:6 (10) Evanghelia după Ioan 14:11 (11) Ieremia 31:3 (12) Evanghelia după Ioan 3:16 (13) Apocalipsa 3:20 (14) Evanghelia după Ioan 10:27-29 (Marilyn Adamson)